A N U N Ţ

GPP DUMBRAVA MINUNATÃ

  SATU MARE

organizează concurs pentru ocuparea postului:

0.50 post îngijitor (cu atribuţii muncitor ĩntreţinere)  I şi 0,50 muncitor IV –( 5 ani vechime în muncă), perioadă determinată

Conform adresei isj nr. 5015/09.08.2023

 

Pentru participarea la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească minim următoarele condiţii specifice şi condiţii generale:

Condiţii generale

– Are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi cu domiciliul în România;

– Cunoştinţe de limba română, scris şi vorbit;

– Are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

– Are capacitatea deplină de exerciţiu;

– Are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată în baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

– Îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice

potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

– Nu a fost condamnată sau condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori a autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau

a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea

funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

 

Condiţii specifice

Studii  medii cu diploma de bacalaureat

Abilităţi de relaţionare comunicare cu întreg personalul unităţii de învăţământ;

Abilităţi pentru munca în echipă;

Disponibilitate pentru program flexibil:

Disponibilitate pentru desfăşurarea activităţi în weekend;

Disponibilitate pentru munca în două schimburi;

Vechime 5 ani in muncǎ

Vechime  in specialitatea postului  de minim – an

 

Răspunde de starea de curăţenie şi igienă în sectorul repartizat:

Răspunde de inventarul încredinţat;

Ştie să folosească ustensilele de lucru precum şi produsele de curăţenie;

Efectuează şi alte sarcini trasate de către conducere în limita capacităţii sale fizice şi intelectuale şi a programului de lucru;

Cunoştinţe de legislaţie specifică locului de muncă;

Cunoştinţe în domeniul Sănătăţii şi Securităţii în Muncă şi PSI.

 

Dosarele de concurs se vor depune, până la data de 07.09.2023 ora: 13.00, la sediul GPP Dumbrava Minunatã str.Gavril Lazãr nr.21 Tel: 0261-715494, 

 

DIRECTOR,                                                                         SATU MARE,

Gnandt Petruţa Oana                                                               01.09.2023

 

 

 

Concursul constă în 3 etape succesive, dupa cum urmează:

 

  1. selecţia dosarelor de înscriere;

 

  1. proba practicǎ – la sediul GPP Dumbrava Minunatǎ Satu Mare , conform calendarului de desfǎşurare a concursului ;

 

  1. interviul – la sediul GPP Dumbrava Minunatǎ Satu Mare , conform calendarului de desfǎşurare a concursului.

 

 

Dosarul de concurs

 

Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar  care va conţine urmǎtoarele documente:

specifice postului;

care să îl facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;

mult 6 luni anterior derularii concursului de catre medicul de familie al candidatului

sau de catre unitatile sanitare abilitate;

 

Adeverinta care atesta starea de sanatate contine, în clar, numarul, data, numele emitentului si  calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sanatatii.

Actele prevazute pentru dosarul de concurs vor fi prezentate si în original în vederea

verificarii conformitatii copiilor cu acestea.

NOTA : actele vor fi aşezate intr-un dosar de carton cu şină,  în ordinea sus menţionată.

 

TEMATICA CONCURSULUI DE OCUPARE A POSTULUI DE INGRIJITOR

 

  1. Legea nr. 307/2006 referitoare la apararea impotriva incendiilor
  2. Legea sănătății și securității în muncă nr. 319/2006 și Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1425/2006
  3. Ordinul nr.1456/25.08.2020 pentru aprobarea Normelor de igiena din unitatile pentru ocrotirea, educarea, instruirea,odihna si recreerea copiilorsi tinerilor
  4. Ordinul nr. 5447/31 august 2020 privind aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a unitǎţilor de învǎtǎmânt preuniversitar

 

FIŞA INDIVIDUALĂ A POSTULUI

 

Descrierea postului

1.Compartimentul administrativ

2.Denumirea postului: ingrijitor/muncitor

3.Norma de activitate: 40 ore/săptămână

 

Cerinţele postului

 

Relaţii cu alte posturi:

1.ierarhice de subordonare: – directorilor şcolii şi administratorului patrimoniu

2.de colaborare : cu personalul unitǎţii

 

Obiectivele specifice postului

  1. Execută lucrări de igienizare a spatiilor din instituţie
  2. Executǎ lucrǎri de curǎţenie
  3. Respectă cu stricteţe normele de protecţie a muncii şi PSI.
  4. Participă la întreţinerea spaţiilor verzi, degajarea aleilor de zăpadă şi de gheaţă.
  5. Efectuează şi alte sarcini trasate de către conducere în limita capacităţii sale fizice şi intelectuale şi a programului de lucru;

 

 

Procesul de evaluare a performanţelor profesionale individuale se va realiza pe baza

următoarelor criterii prevăzute la art. 5 lit. c.) din Legea nr.284/2010:

1.cunoştinţe şi experienţă

  1. complexitate, creativitate şi diversitatea activităţilor

3.contacte şi comunicare

4.condiţii de muncă

  1. incompatibilităţi şi regimuri speciale

 

Pe baza criteriilor de evaluare stabilite în fisa de evaluare în condițiile mai sus menționate, persoana care va realiza procedura de evaluare acordănote de la 1 la 5 care vor conţine maxim 2 zecimale, pentru fiecare criteriu prevăzut în fisa de evaluare  fiecărui angajat.

Nota final ăa evaluării reprezintă media aritmetică a notelor acordate pentru fiecare criteriu.

Calificativul final al evaluarii se stabile şte pe baza notei finale, dupa cum urmează:

DIRECTOR,                                                                        

Gnandt Petruţa Oana

 

 

Calendarul concursului:

  1. Selecţia dosarelor de înscriere la concurs : admis/respins

Depunerea contestaţiilor cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere la concurs

Soluţionarea contestaţiilor formulate de candidaţi

  1. Proba practică
  1. Interviu

 

Descarca fisierul cu informatii: https://gppdumbravaminunatasm.ro/wp-content/uploads/2023/08/ANUNT-CONCURS-SEPTEMBRIE-2023.doc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *